“A fost odată un Senior care hotărâse să facă o excursie prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în Marea Britanie, în el fiind menționate zilele și orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială “Castelul Vieții Tale.” Din fotografiile prezentate, castelul nu era mai bun sau mai rău decât altele… Ghidul mai indica faptul că, din motive care vor fi anunțate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la ieșire, iar stabilirea zilei și orei vizitei urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
Intrigat de oferta neobișnuită, după ce ajunge la hotel, domnul formează numărul de telefon și stabilește împreună cu proprietarul castelului data și ora vizitei.
”Totul în lume decurge după anumite legi” era inscripționat la intrarea în castel, iar la ușă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate de către un om îmbrăcat într-o fustă tipic scoțiană, în carouri.
– Ceilalți vizitatori au intrat deja? se interesă turistul.
– Ceilalți vizitatori? se miră omul. Nu, nu mai este nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual și nu există nici ghid.
Nespunând nimic cu referire la programul de vizitare, el a început a-i povesti turistului istoria castelului facând o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereți, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din camera de sub scări, catacombele și camera de tortură din temniță. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură și a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să țină lingura cu partea concavă în sus.
– Și asta de ce? a întrebat el nedumerit.
– Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare vizitator trebuie să poarte această lingură cu el. La finalul vizitei cântărim nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o liră sterlină.
– Și dacă nu vărs nici un gram?
– Oh, în acest caz vizita este gratuită.
Vizitatorul a fost surprins și amuzat de o astfel de condiție. Gazda a umplut lingura cu nisip și excursia turistului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-și privirea de la lingură. În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă pentru că vântul sufla puternic și ar fi putut vărsa nisipul. La sala cu arme se ajungea coborând o scară și trecând peste o balustradă. Acest lucru nu i-ar fi pus viața in pericol, dar sigur ar fi dus la vărsarea nisipului din lingură, așa că se limită la a examina camera de la distanță. Pentru același motiv, vizitatorul nu a coborât în temniță, deoarece scarile erau foarte abrupte. Foarte mulțumit de faptul că a păstrat conținutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde și-a început turul. Acolo era așteptat de persoana în fusta scoțiană cu o balanță în mână. Vizitatorul a golit conținutul din lingură în balanță și a așteptat nerăbdător rezultatul.
– Surprinzător, ați pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că nu trebuie să plătiți nimic pentru vizita efectuată, spuse proprietarul.
– Mulțumesc.
– V-a plăcut vizita? – întrebă proprietarul.
Turistul, după un moment de ezitare, decise să fie sincer.
– De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip și nu am reușit să examinez ceea ce era în jurul meu.
– Foarte regretabil! Știți, voi face o excepție pentru dumneavoastră. Voi umple din nou lingura, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uitați de nisip, chiar daca îl vărsați pe tot nu veți plăti nimic pentru vizită. Singura condiție este că trebuie să reușiți să vizitați în 12 minute, deoarece dupa asta trebuie să vină alt vizitator.
Fără a risipi nici un moment, turistul a luat lingura și a fugit spre sala de lângă antreu pentru a arunca o privire rapida la armurile expuse. Apoi a coborât repede pe scări în temniță, vărsase deja tot nisipul, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Începu să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, și-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotarâ să plece spre ieșire, unde era așteptat de proprietar.
– Văd că nu aveți nimic în lingură, lucru ce mă face să cred că nefiind obligat să aveți grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
– De fapt, nu – a spus el în cele din urmă. M-am gândit tot timpul cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, deci nu am avut nici o plăcere.

Omul în fustă își aprinse pipa și spuse:

– Există oameni care trec prin “Castelul Vieții” lor încercând să nu plătească pentru nimic și nu se pot bucura de aceasta călătorie. Mai sunt și alții, care întotdeauna sunt grăbiți, pierd repede totul și nu pot obține plăcere. Puțini înțeleg știința vieții. Ei descoperă fiecare ungher și se bucură de fiecare moment. Ei știu că trebuie să plătească pentru tot, dar înțeleg că în viață sunt lucruri pentru care merită să plătești.”

(sursa: Internet)